Două coduri, două roluri diferite

Decoy Vault și Duress Vault rezolvă probleme diferite și merită să fii precis cu privire la ce face fiecare înainte de a te baza pe oricare dintre ele.

Decoy Vault se deschide cu un al doilea cod și afișează exact fișierele cu care l-ai populat din timp — un set de fișiere obișnuite alese de tine. Este destinat situației în care trebuie să deblochezi ceva, iar un seif gol ar fi el însuși suspect.

Duress Vault este un al treilea cod care deschide un seif gol și șterge seifurile tale reale în timp ce face asta. Și nu este lăsat ca o carcasă goală evidentă după aceea: acel seif devine seiful tău principal, ca și cum nimic altceva nu ar fi fost vreodată pe dispozitiv. Este pentru situația în care fișierele nu pot supraviețui deblocării — nu doar redirecționarea atenției, ci asigurarea faptului că nu a mai rămas nimic de găsit. Care dintre ele se aplică depinde în întregime de ceea ce înfrunți, iar ambele sunt configurate de tine din timp, nu improvizate pe moment.

Un singur seif, nu două instrumente separate

Materialele de la surse tind să existe oriunde te aflai când le-ai primit — un telefon pe teren, un laptop la birou. Vaultine rulează pe Windows, macOS, iOS și Android, așa că este vorba despre același seif criptat în ambele cazuri, nu despre o aplicație de telefon pe care trebuie să-ți amintești să o sincronizezi manual pe un laptop.

Importul de dosare contează și aici: un dosar existent de documente este importat ca dosar, nu ca treizeci de fișiere individuale adăugate pe rând.

Nimic de constrâns

Vaultine nu are un sistem de conturi și niciun server care să dețină fișierele tale sau cheia ta de criptare. Cheia este derivată din codul tău, pe dispozitivul tău, și nu îl părăsește niciodată. Aceasta este o decizie de proiectare cu o consecință practică: nu există nicio copie pe server a materialelor tale provenite de la surse pe care cineva să o poată solicita, cere prin citație sau compromite — pentru că nu a fost niciodată acolo de la bun început.